Mamă, bătută de propriul fiu

0
451

Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi ieri, prin apelul 112, de o femeie de 48 de ani, din comuna Țânțăreni, cu privire la faptul că fiul său, de 25 de ani, cu același domiciliu, ar fi exercitat acte de violență asupra sa și ar fi distrus, cu un scaun, pereții unei camere, în urma unor discuții contradictorii.

Femeia nu a solicitat sprijinul ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și distrugere. Totodată polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care i s-a dispus tânărului să respecte obligația de a păstra o distanță de 50 m față de victimă și de locuința comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here