Candidatul Partidului Național Liberal la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan va ajunge, în orașul lui Brâncuși, pe 21 mai, în ultima săptămână de campanie electorală. Jurnalistul va participa la Zilele Orașului, după care va merge să stea de vorbă și cu cetățenii din Motru. Rareș Bogdan va fi însoțit și de alți reprezentanți ai PNL, dar și de conducerea centrală a formațiunii politice din care face parte. Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. Tot în aceeași zi va fi organizat și referendumul pe justiție. Cele doua intrebari la care romanii pot raspunde cu „Da” sau „Nu” sunt:
Sunteti de acord cu interzicerea amnistiei si gratierii pentru fapte de coruptie?
Sunteti de acord cu interzicerea ordonantelor de urgenta ale Guvernului in domeniul infractiunilor, corelat cu extinderea dreptului de a ataca ordonantele de urgenta direct la Curtea Constitutionala?





































