Doi tineri, de 22 respectiv 27 de ani, ambii din comuna Dăneşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost reținuți ieri de polițiști, pentru 24 de ore, ți introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Aceștia, la data de 30 iunie, în timp ce se aflau pe terasa unui local public, de pe raza comunei Dăneşti, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, de 32 de ani, din localitate, tulburând ordinea şi liniştea publică. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în cursul zilei de astăzi, tinerii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.





































