”Infinity Târgu Jiu- Un festival cât o vară” se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni cu un concert de excepție. Pe scena amplasată în Piața Prefecturii vor urca unele dintre cele mai în vogă artiste din România, și anume Irina Rimes și Raluka. Evenimentul va avea loc vineri, de la ora 20:00.
”E ultimul concert din acest festival la Târgu Jiu cu două nume mari: Raluka și Irina Rimes. Sperăm la o prezență numeroasă a cetățenilor din municipiul Târgu Jiu și nu numai, și a celor care au calitatea de turist în municipiul nostru. De la ora 20:00 vor urca pe scenă cele două interprete și cred că se va prelungi până la ora 22:00, 22:30”, a declarat primarul Marcel Romanescu.
În cadrul festivalului ”Infinity Târgu Jiu ” au concertat, în orașul lui Brâncuși, nume mari din muzica ușoară și populară din România dar și de peste Prut. Artiști precum Carla” S Dreams, Connect- R, Damian Drăghici, Vama, Tudor Chirilă sau Orchestra ”Lăutarii din Chișinău” au adus mii de persoane în centrul orașului.





































