Consilier PSD, condamnat pentru malpraxis, ”uns” manager al Spitalului din Târgu Jiu

0
565

Medicul Gheorghe Neață, condamnat penal după ce a paralizat un pacient, a fost desemnat manager interimar al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Gheorghe Neață este consilier județean din partea PSD și a fost susținut de partid să conducă unitatea medicală, în ciuda acuzațiilor de malpraxis. Lucrurile au fost tranșate astăzi, la ora 13:00, în cadrul unei ședințe organizate la sediul instituției, la care au participat 22 de medici ai spitalului. Neață l-a avut contracandidat pe medicul Claudiu soare, însă acesta a fost ”invizibil” în ochii colegilor. Gheorghe Neață a mai fost manager al spitalului din Târgu Jiu și în anul 2010. Ulterior, acesta a devenit consilier județean și fost plasat de mai marii PSD în Consiliul de Administrație al unității spitalicești, loc pe care îl ocupă și acum.

Medicul Neaţă a fost condamnat, în 2005, la plata a aproape un miliard de lei vechi ca despăgubire că l-a nenorocit pe Ion Milconiu, un bărbat din satul Râpa, din apropiere de municipiul Motru. În 1999, acesta a fost operat de „subocluzie intestinală” de către medicul Neaţă. Tot el i-a făcut şi rahianestezia, pentru că la intervenţie nu s-a prezentat un medic anestezist. Din păcate, după operaţie, pacientul a rămas paralizat, fiind imobilizat la pat. Medicii legişti au constatat că injecţia administrată de Neaţă pentru anestezierea pacientului a fost făcută necorespunzător şi a cauzat paralizia bolnavului. Ion Milconiu a depus de altfel o plângere penală împotriva lui chirurgului gorjean. Acesta a fost obligat, în 2005, printr-o decizie a Curţii de Apel Craiova, să-i plătească pacientului 80.000 de lei şi o rentă viageră lunară de 300 de lei. Potrivit legii malpraxisului, în România, medicul poate profesa dacă instanţa nu i-a ridicat acest drept, așa că Gheorghe Neață a profesat în continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here