Lovitură dură pentru politicieni. Orban vrea confiscarea averilor nejustificate

0
272

Premierul României, Ludovic Orban pune tunurile pe politicieni și propune confiscarea averilor nejustificate.  Primul-ministru vrea ca și țara noastră să aplice modelul din Germania, Franța și SUA.

„Despre un om public trebuie să se cunoască sursele de venit, măsura în care își plătește taxele și impozitele. Fiscul, în Germania, în Franța și în Statele Unite, te verifică ce proprietăți ai, de unde le-ai dobândit, ai avut venituri, ai plătit impozitele aferente veniturilor necesar necesare pentru a dobândi o proprietate, sau a face o achiziție.

Și dacă nu ai plătit impozitele aferente veniturilor necesare pentru achiziționare, fie se rechiziționează imobilul, fie te pune să plătești. La noi nu înțeleg de ce nu se aplică, pentru că averile dobândite fără veniturile necesare și mai ales fără să-ți fi plătit impozitele aferente veniturilor respective constituie niște averi care au fost dobândite fie din evaziune, fie din surse care nu sunt legale.” a spus Ludovic Orban, la Digi 24. 

„Foarte mulți oameni de după 1990 au amestecat politica cu afacerile și s-au băgat în politică pentru relații privilegiate, fie cu autorități, fie să aibă condiții de competitivitate îmbunătățite, în raport cu alți actori economici. Eu cred că vremea în care afacerile se amestecă cu politica a trecut.” a mai spus liderul PNL.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here