Situație inedită la Scoarța. Școlile au fost aprovizionate cu lemne însă nu are cine să le taie

0
255

Situație de râsu”-plânsu” la Scoarța. Elevii sunt pe punctul de a îngheța în clase pentru că nu are cine să taie lemnele din curțile școlilor. Deși primarul a aprovizionat toate unitățile de învățământ de pe raza comunei înainte de venirea iernii, nimeni nu vrea să taie buștenii. Părinții copiilor nici nu se gândesc să pună mâna pe secure, așa că edilul Ion Stamatoiu spune că se va apuca el însuși de treabă dacă nu se va găsi niciun voluntar.

”Nu mai avem cu cine. La școală părinții îi spun doamnei directoare că trebuie să vină primăria să le taie și să le spargă. O să-mi iau eu câteva zile din concediu, că și așa nu am fost în concediu de 7 ani, și o să mă vedeți că tai eu lemnele. Dacă nu vin părinții să își ajute copii să se încălzească o să fac eu și treaba asta. Mai avem în curtea școlii lemne rămase de anul trecut și folosite acum pentru încălzire, dar cele aduse acum în toamnă sunt buștenii întregi. La fel e și la școala de la Budieni. E aceeași situație. Nu mai sunt vremurile în care părinții veneau la școală și întrebau cu ce pot să ajute. La școală sau la primărie nu sunt nici meseriași pentru tăiatul lemnelor și nici bani”, a precizat primarul Ion Stamatoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here