Evacuați din bloc după ce un vecin a băgat ardei iuți în cuptorul cu microunde

0
412

Momente de panică, ieri după amiază, într-n bloc din Vaslui. Zeci de locatari au fost evacuați după ce un bărbat a băgat 20 de ardei iuți în cuptorul cu microunde. Alarmați de mirosul înțepător, oamenii au sunat la 112. În scurt timp, pompierii au ajuns la fața locului și au dispus evacuarea locatarilor.

„S-a intervenit cu două autospeciale după ce am fost sesizaţi asupra faptul că în casa scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înţepător. În momentul când colegii mei au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră. S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieşit în parametri normali. La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa mirosului. Un cetăţean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuţi la copt în cuptorul cu microunde. Probabil întâmplarea este de râs pentru mulţi dintre noi, dar credeţi-mă că toţi cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiţi să intervină cu măştile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here