Investiții importante la colegiile din Târgu Jiu. Romanescu: Punem accent pe sectorul educațional

0
498

”Așa cum am promis, încep de astăzi să vă prezint investițiile pe care le-am făcut în municipiul Târgu Jiu, punând accent pe sectorul educațional.
Din discuțiile pe care le-am avut cu foarte mulți dintre dumneavoastră în decursul acestor ani, am înțeles nevoia acută de a canaliza eforturile municipalității și către zonele limitrofe, către cartierele și unitățile de învățământ ocolite doar pentru că nu se aflau în centrul municipiului. Consider că este o greșeală uriașă din partea oricărei administrații de a investi doar în 2-3 școli considerate „de elită” și de a ignora celelalte unități de învățământ. În trecut, această greșeală s-a făcut și la Târgu Jiu. Avem școli cu dascăli bine pregătiți, cu directori dispuși să facă treabă, dar care nu au primit ajutorul de care aveau nevoie. Eforturile și pregătirea acestor oameni nu sunt de ajuns dacă nu au și o bază materială solidă, clase, laboratoare și ateliere dotate corespunzător.
Vă prezint, de această dată, Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” și Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, două unități de învățământ învecinate care, în trecut, au beneficiat de dotări, fiind prevăzute cu ateliere și laboratoare, dar care, fiind lipsite de finanțarea necesară, au ajuns să se degradeze.
927.489 lei este suma pe care am alocat-o Colegiului Tehnic „Gheorghe Magheru” pentru reparații și diverse dotări. De asemenea, „Ion Mincu” a primit 416.938 de lei. Sumele alocate au fost folosite pentru amenajarea atelierelor situate în corpul de clădire C2. În acest fel s-a oprit degradarea clădirii care se afla în administrarea Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, asigurându-se, totodată, spațiile necesare colegiului vecin, „Gheorghe Magheru”, unde numărul de elevi este mai mare și unde era nevoie de mai multe săli de clasă.
Proiectul a prevăzut inclusiv refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice pentru laboratorul de chimie, laboratorul de electrotehnică, magazia electrotehnică, atelierul de croitorie, săli de clasă pentru cursuri, sală de festivități, grupuri sanitare și spații conexe. Toate spațiile menționate au primit și mobilierul necesar, fiind dotate cu aparatură modernă și tot ceea ce au avut nevoie pentru asigurarea unui învățământ de calitate.
În curtea aceluiași colegiu intenționăm să reabilităm o altă clădire aflată acum în stadiu de degradare, unde vom construi o grădiniță ce va deservi această zonă de Nord, în prezent cei mai mulți părinți fiind nevoiți să-și înscrie copiii la unități aflate în cartiere mai îndepărtate. Clădirea va fi împrejmuită, va avea intrare separată față de colegiu și va beneficia inclusiv de spații de joacă exterioare.
Fotografiile alăturate au fost efectuate recent, arată dotările și modernizările enumerate, facilități de care se vor bucura, de acum înainte, elevii celor două colegii și reprezintă dovada că nu doar unitățile de învățământ din centrul municipiului Târgu Jiu pot oferi condiții optime pentru o educație de calitate.
Voi continua să prezint investițiile pe care le-am făcut, nu numai în cazul școlilor, ci și în ceea ce privește reabilitarea de străzi, canalizare, iluminat public”, a anunțat primarul Marcel romanescu, pe pagina sa de socializare.

Așa cum am promis, încep de astăzi să vă prezint investițiile pe care le-am făcut în municipiul Târgu Jiu, punând accent…

Publicată de Marcel Laurentiu Romanescu pe Luni, 13 ianuarie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here