Au profanat mormântul unui tânăr de 18 ani. Poliția îi caută

0
381

La data de 14 ianuarie a.c.,polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați de către un bărbat, de 38 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că monumentul funerar unde a fost înhumat fiul său a fost deschis. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 13/14 ianuarie a.c., persoane necunoscute au deschis monumentul funerar în care se afla cadavrul unui tânăr de 18 ani, prin îndepărtarea plăcii de beton ce servea drept capac, sicriul fiind deschis. Din primele cercetări s-a mai stabilit că nu sunt bunuri, valori sau obiecte vestimentare lipsă aparținând monumentului funerar sau cadavrului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here