Rovinari: Balconul unui apartament, la un pas să cadă peste trecători

0
462

Vântul puternic a creat probleme și la Rovinati. Întregul sistem de închidere al unui balcon situat la etajul 4 al unui bloc risca să se prăbușească în orice moment peste trecători, punându-se în pericol viața acestora.

Poliția Locală a orașului Rovinari a delimitat imediat zona, iar la fața locului a ajuns în scurt timp o autospecială de lucru la înălțime, aparținând ISU Gorj, pompierii reușind să înlăture pericolul într-un timp record.

„Pe lângă mulțumirile pe care le transmit, atât în nume personal, cât și în numele cetățenilor orașului Rovinari, îi asigur pe reprezentanții ISU Gorj că, potrivit înțelegerii, lucrările la noul sediu al SVSU Rovinari se desfășoară conform graficului, iar în scurt timp vor putea aduce aici autospecialele de intervenție cât și personalul care le va deservi.

Când totul va fi gata, timpul de reacție în cazul unor situații de urgență va scădea considerabil, iar cetățenii din Rovinari și zonele limitrofe vor beneficia de ajutor profesionist în cazul unor situații limită”, le-a transmis primarul Robert Filip, reprezentanților ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here