Puterea îi orbește! PSD- iștii vor capul lui Iohannis după ce președintele l-a desemnat tot pe Orban ca viitor premier

0
264

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat ieri candidat pentru funcţia de prim-ministru al României, tot pe actualul premier, Ludovic Orban.

„Avem un guvern liberal care vrea să repare greşelile guvernelor PSD şi un PSD cu mulţi parlamentari care vrea să oprească reformele. PNL vrea reforme, PSD se opune. Este evident. Soluţia corectă în acestă situaţie este întoarcerea la electorat. Adică, alegeri anticipate. Sunt prima mea opţiune. Am prezentat partidelor, unii au spus că e bine, alţii au spus că trebuie să se mai consulte. Aşadar, am decis să-l desemnez pe domnul Orban să formeze un nou guvern”, a spus Iohannis.

Anunţul preşedintelui apropie şi mai mult alegerile parlamentare anticipate, PSD-iştii fiind obligaţi să-l respingă pe Orban în Parlament dat fiind că tot ei l-au dat jos prin moţiune de cenzură.

PSD va încerca însă să continue destabilizarea României pornită odată cu debarcarea Guvernului PNL la doar 3 luni de la instalarea în funcţie. Ca prim pas, va contesta probabil la CCR dreptul preşedintelui de a-l renominaliza pe Ludovic Orban.

PSD a anunțat cu surle și trâmbițe că preşedintele nu are dreptul să-l mai desemneze pe actualul premier pentru funcţia de prim-ministru într-un al doilea Guvern Orban pe motiv că nu i-ar permite Constituţia. Specialiştii în drept constituţional le-au dat însă peste nas și le-au demonstrat că nimic nu îi poate interzice asta președintelui.

„La articolul 103, Constituţia României scrie foarte clar că preşedintele va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru după ce avea consultări cu partidul care deţine majoritatea absolută în Parlament sau, dacă nu există acest partid, după consultările cu partidele reprezentate în Parlament. Deci dacă e să citim textul cu bună-credinţă concluzia e că preşedintele poate să desemneze pe cine doreşte pentru că noi nu avem astăzi un partid majoritar în Parlament. Deci Constituţia nu spune de alianţe, că am auzit aseră că două partide se vor duce şi vor propune aceeaşi persoană şi astfel au majoritate. Nu! Dacă nu există un partid majoritar, care să decidă singur în Parlament, preşedintele decide singur pe cine propune premier”, a spus Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR, la Digi 24.

Parlamentarul PSD de Gorj, Scarlat Iriza nu vrea să audă nici în ruptul capului de un nou Guvern, condus tot de Ludovic Orban. Mai mult, acesta amenință că formațiunea politică din care face parte va face tot posibilul pentru a-l suspenda pe Iohannis dacă nu va alege un alt premier.

Guvernul Orban 2 o să cadă, pentru că nouă nu ne este frică de anticipate. Avem adunate 250 de semnături, o să ne ducem la domnul Iohannis, şi o să impunem alt premier din partea alianţei care s-a făcut. Dacă dânsul se încăpăţânează, o să primească o lună de concediu. Ţara va intra pe un făgaş normal, fără alegeri anticipate, pentru că nu îşi au rostul”, a declarat deputatul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here