Cursurile pentru elevi, la televizor. Teleșcoala începe de luni

0
179

Postul de televiziune TVR 2 reintroduce în grila de programe după aproape 40 de ani emisiunea ”Teleșcoala”. Măsura vine ca o alternativă în contextul crizei din insituțiile de învățământ din România cauzată de coronavirus.

Emisiunea ”Teleșcoala” este adresată elevilor de clasa a VIII-a, care pot urmări lecțiile de română

și matematică de luni până vineri între orele 9:00 și 10:00, cât și elevilor de clasa a XII-a ale căror lecții vor fi difuzate în intervalul orar 15:00 – 16:00. Elevii vor avea două lecții săptămânale de română și matematică, iar o dată pe săptămâna va fi difuzată ora de biologie, chimie, fizică, istorie și geografie, potrivit News.ro. Orele vor fi înregistrate în studioul virtual al TVR-ului.

Orele pe care le pot vizualiza elevii după programul de mai sus vor fi susținute de profesori cu experiență în predarea cursurilor online. Mai exact, de luni până vineri vor apărea pe sticlă doi profesori specializați pe materia pentru clasa a VIII-a și opt profesori pentru materiile de a XII-a. Profesorii vor preda după manualele aprobate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Primul debut al emisiunii ”Teleșcoala” pe TVR 2 a fost la începutul anilor ’70 şi a fost difuzată până în anii ’80, când programul TV a fost redus. Emisiunea, produsă integral de Televiziunea Română a luat viață pritr-un partenriat de colaborare cu Ministerul Educației, care furniza tematica, ordinea lecțiilor, dar și profesorii care să suțină lecțiile.

Sursa: Impact.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here