Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după ce fiica unei femei de 39 de ani, care a murit marți de cancer, a depus plângere împotriva unei asistente care i-ar fi lovit mama pentru că plângea de durere. Înainte să-și dea ultima suflare, femeia i-a povestit fiicei sale cum a fost tratată atunci când a ajuns la Terapie Intensivă, la unitatea medicală din Târgu Jiu.
”Mama mea a fost luată de acasă cu salvarea, duminică. A fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, la Terapie Intensivă. Bunica a însoțit-o în salvare, dar la spital nu a fost lăsată să stea lângă mama. Avea cancer cu multiple metastaze, în faza terminală, nu avea putere nici să ridice un pahar cu apă. A doua zi, mama a cerut să plece acasă pe propria răspundere, a simțit că nu mai poate și nu a vrut să moară în spital. Când a ajuns acasă, i-a povestit bunicii că nu i s-a oferit deloc apă, iar asistenta care se ocupa de ea, văzând-o că plânge și geme de durere, a făcut un sul dintr-un cearșaf și a lovit-o de nenumărate ori peste spate și burtă ca să tacă din gură, să nu mai plângă, pentru că citez :” N-am chef să te aud cum plângi, pune-te odată să dormi, și gata, lasă-mă în pace”, a declarat Rebeca Filip, fiica femeii, pentru MEDIAFAX.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Dumitru Vienescu a declarat pentru Mediafax că a început o anchetă internă în acest caz.
Tânăra studentă în Anglia, s-a întors duminică în țară împreună cu tatăl și fratele său, după ce mama a murit, răpusă de cancer. Toți trei stau separat, în izolare, și niciunul nu poate merge la înmormântare, trăind o adevărată dramă.
Pentru ca femeia să poată fi condusă pe ultimul drum de soț și cei doi copii, Cristina Lia, președintele sociației ”Glasul Sufletului” a inițiat o petiție online care a fost semnată de peste 1.000 de oameni.
„Scriu aceastã petiţie la o orã foarte târzie, se pare cã uneori este prea târziu…O mamã a murit seceratã de un cancer terminal la Spitalul Judeţen Tg-Jiu, iar fiica şi tatãl s-au întors din Anglia pentru a o vedea pentru ultima oarã, deşi acest lucru le este interzis, fapt datorat Pandemiei si Starii de Urgenţã.Corpul neînsufleţit al femeii se aflã la Morga Spitalului, ultima graniţã terestrã ce o desparte de fiica copleşitã de durere, CARE VÃ CERE CU DISPERARE SÃ SEMNAŢI ACEASTÃ PETIŢIE.
CEL MAI TARE DOARE SÃ ÎŢI PIERZI PÃRINŢII, DAR TE SFÂŞÂIE SÃ NU POŢI SÃ ÎŢI IEI RÃMAS BUN”, se arată descrierea petiției.
„Mesajul a ajuns acolo unde trebuie”, a transmis Rebeca Filip, astfel că, împreună cu tatăl și cu fratele, o vor putea conduce pe ultimul drum pe femeie.





































