Poliția și DSP Gorj fac anchetă după ce unui bătrân i s-a efectuat o transfuzie de sânge greșită

0
58

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj și Direcția de Sănătate Publică s-au autosesizat, joi, în cazul unui bărbat, de 85 de ani, din Tismana, care a fost la un pas de moarte, după o transfuzie greșită efectuată la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Bătrânul a ajuns la spital în urmă cu 10 zile, cu hemoragie nazală. A fost consultat de medicii de la UPU, ATI și ORL, însă, ulterior, o asistentă medicală i-a administrat greșit două pungi de sânge din grupa AB4, deși vârstnicul avea nevoie de 01 negativ. Rudele acestuia au donat pentru a-i veni în ajutor. Familia pacientului a fost cea care a sesizat greșeala, mai apoi fiind contactată de cadrele medicale și rugată să nu depună plângere la Parchet.

Instituțiile abilitate au dispus verificări cu privire la respectarea metodologiei în cazul transfuziilor sanguine. Potrivit managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, și la nivelul unității medicale a fost demarată o anchetă administrativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here