Primar din Gorj, condamnat pentru fraudă cu fonduri europene. A înființat o fermă de vaci fictivă

0
271

Primarul din Bumbeşti Piţic, Michy Nioață, a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendare pentru fraude cu fonduri europene. Acesta a ajutat-o pe fiica sa, Alina Adnana Mariana Doboș, să obţină 177.780 lei, fonduri nerambursabile de la APIA, pentru o fermă de vaci care în realitate nu a existat niciodată. Potrivit anchetatorilor, primarul împrumuta 15 vaci din localitate, când aveau loc controale, şi le schimba crotaliile să pară că sunt ale lui. Un localnic a fost cel care l-a dat pe edil pe mâna autorităților. Şi fiica primarului a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Tribunalul Gorj a hotărât că primarului i se interzic drepturile de a fi ales în autorități publice, sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de  a desfățura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. Decizia nu este însă definitivă.  Dacă va rămâne la fel, Michy Nioață nu mai are voie, timp de doi ani, să ocupe funcţii publice şi trebuie să efectueze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Aşadar, sunt şanse mari ca acesta, fie să nu mai candideze la viitoarele alegeri locale, fie să-şi piardă mandatul.

Familia Nioață va trebui să restituie integral subvențiile obținute ilegal, instanța instituind deja  sechestru pe mai multe terenuri ale fiicei edilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here