VIDEO: A fost prins bărbatul care și-a omorât cu sânge rece copilul de 8 ani. A vrut să se sinucidă

0
138

A fost prins criminalul din Cluj care și-a înjunghiat copilul de doar 8 ani, abandonându-l în mașină. Bărbatul a fost prins marți seară, în satul Filea de Jos, la aproape 12 ore după ce trupul băiatului a fost găsit în mașina tatălui, abandonată la marginea șoselei. Depistat de un copil din Filea de Jos, care a alertat imediat poliția, bărbatul a încercat să se sinucidă, la apariția oamenilor legii.

Acesta s-a înjunghiat de trei ori în stern cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, înainte să fie imobilizat de polițiști. Preluat de o ambulanță, bărbatul a fost audiat preliminar chiar în drum spre spital, unde s-a constatat că doar una din răni era mai adâncă și că niciuna nu i-a pus viața în pericol.

”Nu a zis nimic, decât s-a uitat la el și a mers repede cu mașina. A oprit în fața lui și a scos pistolul la el. După aia au fugit și ceilalți de acolo. Numai pe el îl văd. Era liniștit și tăiat pe burtă. Era sânge. S-a tăiat el, am văzut eu. Mi-a cerut apă”, a declarat băiatul care l-a depistat pe ucigaș.

Conform unor surse din anchetă, bărbatul i-a transmis procurorului de caz că a vrut să se omoare, dar n-a avut curaj. El a mai dezvăluit că înainte de a fi capturat de oamenii legii a încercat să-și taie venele.

Sursa: Observator

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here