Și-a ucis fiul, l-a tranșat și l-a aruncat în râu. Criminalul are 73 de ani

0
26

Un bărbat de 73 de ani din județul Neamț a fost reținut, fiind acuzat că și-a ucis fiul, l-a tranșat și l-a aruncat în râu, scrie Mediafax. Polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 29 de ani care a observat un braț uman în râul Siret din localitatea Horia.

În urma sesizării, polițiștii au stabilit că rămășițele aparțin unui bărbat de 45 de ani, din Roman, iar din anchetă a reieșit că, în perioada 1 – 5 august, pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool, un bărbat de 73 de ani, din Roman, l-ar fi agresat pe fiul său cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se aflau în incinta locuinței, în urma leziunilor suferite survenind decesul acestuia.

Ulterior, cel în cauză ar fi tranșat corpul și l-ar fi aruncat în albia râului Siret.

Bărbatul a fost prezentat procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, pentru omor și profanare de cadavre sau morminte.

Sursa: Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here