Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Au simțit-o pe pielea lor social-democrații care s-au faultat singuri în ziua în care au sperat să se bucure de înfrângerea Guvernului Orban.
Calculele de pe hârtie nu s-au transformat și în voturi, deoarece unii social-democrați au absentat de la ședința de plen în care urma să se dezbată și voteze moțiunea de cenzură. Mai mult, nici reprezentanții UDMR, nici cei ai minorităților naționale, 17 deputați, nu au venit la ședința din Parlament. Din cauza acestor absențe, cvorumul de ședință nu a putut fi asigurat, iar votul pentru moțiune a fost amânat. Marcel Ciolacu a declarat că PSD va lua o decizie în următoarele două zile asupra strategiei pe care partidul o va aplica în continuare. Dacă toți parlamentarii PSD și afiliații grupului se prezentau la vot, moțiunea de cenzură putea aduna voturile necesare.
”A fost o strategie de a nu se face cvorum. A fost o strategie a PNL.În acest moment PSD nu are 233 de voturi, am încercat să creăm o majoritate. (..) În două zile vom lua o decizie”, a fost anunțul făcut de Marcel Ciolacu la final.
Au fost 7 voturi lipsă, pe care social-democrații mizau însă în urmă cu două săptămâni.
Depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară, chiar înaintea Congresului extraordinar al PSD în care a fost aleasă echipa lui Marcel Ciolacu, a fost privită chiar și în partid drept un joc de imagine și nu ca un demers care va avea succes. Liderul social-democraților afirma că va reuși să adune în jurul moțiunii aproximativ 250 de voturi. Rând pe rând, voturile necesare dărâmării Guvernului s-au îndepărtat de PSD.
Moţiunea de cenzură a fost depusă de 205 parlamentari PSD, fiind intitulată „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”.
PNL, USR, PMP şi UDMR au anunţat că nu vor participa la vot.
Pentru ca guvernul să fie demis, era necesar ca minimum 233 de parlamentari să voteze în favoarea moţiunii de cenzură.