Bărbat de 33 de ani, mort după ce a condus pe contrasens

0
56

Un șofer de 33 de ani a murit, joi dimineaţă, în urma unui grav accident produs pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti. Bărbatul a pătruns cu autoturismul pe contrasens, iar după parcurgerea unei distanţe de mai mulţi kilometri, a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

„Din primele cercetări, un conducător auto în vârstă de 33 de ani ar fi pătruns pe contrasens la km 68 al autostrăzii A3, iar în apropiere de km 62, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară şi o semiremorcă, pe sensul Bucureşti către Ploieşti. Din nefericire, în urma evenimentului bărbatul de 33 de ani şi-a pierdut viaţa. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier şi luarea măsurilor legale în consecinţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here