O învățătoare a jucat banii din fondul clasei la păcănele

0
91

O învăţătoare din Râmnicu Vâlcea a fost suspendată şi este la un pas de a fi exclusă din învăţământ. Conducerea școlii a strâns o lungă listă de acuzații, de la furt din magazine până la dependența de jocuri de noroc. Părinții spun că dascălul a împrumutat de la ei bani pe care i-a pierdut în sălile cu jocuri. Situația nu este nouă, dar abia acum au fost depuse și plângeri.

Pe reţelele de socializare au apărut mai multe imagini cu o femeie care fură o jucărie dintr-un mall din centrul oraşului Râmnicu Vâlcea. Aceasta este învăţătoare la clasa a IV-a. După acest incident, părinţii copiilor au început să se plângă. I-au reproșat acesteia comportamentul faţă de copii iar unii i-au spus directorului că i-au împrumutat cel puţin 2.000 de euro, bani pe care au aflat că i-ar fi pierdut la jocuri de noroc.

Reprezentanţii şcolii ştiau de 4 ani că femeia este dependentă de jocurile de noroc. A fost de patru ori şi în comisia de disciplină, din alte motive: absențe de la ore, limbaj nepotrivit la adresa elevilor și furtul banilor din fondul pentru manuale auxilare. Banii au fost înapoiați de soțul învățătoarei, care a primit până acum doar sancțiuni financiare.

Comisia de disciplină a școlii urmează să ia o decizie în acest caz săptămâna viitoare.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here