Coșciug plin cu intestine umane, abandonat pe un bulevard din București

0
68

Un coșciug din zinc a fost descoperit de polițiștii bucureșteni, abandonat pe bulevardul Nicolae Grigorescu, din sectorul 3. În raclă s-au găsit inclusiv intestine umane, motiv pentru care a fost anunțat, de urgență, Serviciul Omoruri, scrie gândul.ro.

În februarie, Poliția Capitalei au intrat în alertă după ce, pe un teren viran situat la periferia orașului a fost descoperit un sicriu gol, din metal.

Anchetatorii au găsit și o brățară de identificare și au ajuns la concluzia că este vorba despre un bărbat decedat în Marea Britanie, din cauza COVID-19, care fusese repatriat, recent, în sicriul respectiv.

Pentru că, potrivit legii, cadavrul nu putea fi scos de acolo, familia ar fi apelat la o firmă de pompe funebre, care, cu complicitatea unui medic, a obținut documente în baza cărora decedatul a fost îmbălsămat, în mod ilegal, într-un garaj, iar apoi a fost mutat într-un coșciug din lemn și înhumat în mod tradițional.

Ulterior, la data de 23 februarie, polițiștii Serviciului Omoruri au fost chemați, de urgență, după ce, în sectorul 3, pe bulevardul Nicolae Grigorescu, a fost găsit un al doilea sicriu din zinc, sprijinit de un gard. În plus, în interior erau și intestine umane, drept pentru a fost ridicată ipoteza unei crime.

Ca și în primul caz , în sicriu s-a găsit brățara de identificare a persoanei decedate. Așa s-a ajuns la concluzia că a fost vorba despre o femeie, decedată tot în Marea Britanie și tot de COVID-19, care fusese adusă în țară în același timp cu bărbatul scos din sicriul aruncat pe câmp.

Surse apropiate anchetei au afirmat, pentru GÂNDUL.RO, că, la fel ca și în cazul bărbatului, femeia ar fi fost scoasă din coșciugul metalic și îmbălsămată, iar resturile au fost puse în cutia din zinc. În același timp, ambele persoane ar fi fost înhumate de aceeași firmă de pompe funebre, iar certificatele de îmbălsămare ar fi fost semnate de același medic.

Sursele citate au afirmat că ancheta va fi preluată de alte structuri de poliție care vor face cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fals și uz de fals.

În același timp, se fac verificări pentru a se stabili dacă mai există și alte situații similare care nu au fost, deocamdată, descoperite.

Sursa: gandul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here