Polițiști din Gorj, implicați în accident. Au ajuns cu mașina în șanț

0
228

O mașină de poliție din Gorj a ajuns în șanț, după ce a fost implicată într-un accident de circulație, în satul Izvoarele, comuna Plopșoru. În urma impactului, atât mașina poliției cât și celălalt autoturism cu care s-a ciocnit, au fost grav avariate și au ajuns în șanț.

Doi agenți de poliție au fost transportați la spital după ce autospeciala în care se aflau a fost lovită din plin de către un alt autoturism. Accidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 21:00. 

Aceștia se deplasau regulamentar din direcția Craiova spre Târgu Jiu, când un alt autoturism, al cărui șofer a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens.

In urma impactului, agenții au fost răniți și au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.

In cauza s a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here