Târgu Jiu: O elevă de 15 ani s-a aruncat de la etajul 1 al Colegiului Tehnic Numărul 2, după o ceartă cu diriginta

0
123

O elevă în vârstă de 15 ani, de la Colegiul Tehnic Numărul 2 din Târgu Jiu s-a aruncat în gol de la etajul 1 al unității de învățământ. Fata s-a urcat pe pervazul clasei și a sărit în gol. Totul, după o ceartă cu diriginta, care  a anunțat-o că va avea media scăzută la purtare. O ambulanță a fost chemată la unitatea de învățământ, însă eleva nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Părinții minorei au ajuns și ei de urgență la școală, și au anunțat că fata va fi consiliată de un psiholog.

„Am fost sesizați cu privire la faptul ca o elevă, de 15 ani, din comuna Bălești, s-ar afla pe pervazul sălii de clasă și amenință că se sinucide. Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu și Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că o elevă de 15 ani, din comuna Bălești, a sărit de pe pervazul ferestei de la etajul I, după care a revenit în sala de clasă. A fost investigată de echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se ca eleva nu a suferit leziuni. S-a solicitat sprijinul DGASPC Gorj pentru consiliere”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here