Femeie înjunghiată cu foarfeca, în toaleta unui camping de pe litoralul românesc

0
14

O femeie a fost înjunghiată cu o foarfecă, în toaleta unui camping din Eforie Nord. Atacatorul femeii este chiar soțul acesteia. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.

În imagini se vede cum tânăra alergată de soţ încercă să se refugieze în toaleta din camping, dar bărbatul reuşeşte să deschidă uşa şi să intre peste ea. După ce a lovit-o, bărbatul a înjunghiat-o de mai multe ori în spate cu o foarfecă.

Mai mulţi martori au intervenit şi au reuşit să o scape din mâinile atacatorilor. În urma incidentului, tânăra a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Constnața unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale și au reușit medicii să îi salveze viața. Foarfeca cu care a fost înjunghiată i-a perforat unul dintre plămâni.

„Inițial a lovit-o cu pumnii, preponderent în zona capului, apoi persoana vătămată a fugit și a încercat să se refugieze în cabina unui grup sanitar. Suspectul a intrat peste ea și a continuat să o lovească. Au intervenit în ajutorul victimei câțiva turiști și recepționerul de la camping ca să îl liniștească.

Se pare că în toată această acțiune de violență, inculpatul a folosit și o foarfecă, cu care a înjunghiat-o în zona spatelui, cel puțin de două ori, astfel încât i-a provocat leziuni destul de grave care au avut drept consecință o leziune care de obicei pune în primejdie viața unei persoane.

Din fericire persoana vătămată a fost transportată rapid cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Constnața unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale și au reușit medicii să îi salveze viața”, a declarat procurorul Zafer Sadîc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru ZiuaConstanta.ro.

Cei doi sunt împreună de peste 13 ani şi au doi copii minori. Femeia le-a povestit anchetatorilor că a mai fost bătută în trecut de către soţ.

„Inculpatul nu a putut motiva fapta, fiind în stare avansată de ebrietate, astfel încât a avut câteva pierderi de memorie și a oferit la anchetă doar câteva frânturi din ce și-a amintit. Și-a amintit că s-a trezit cu foarfeca în mână și că a agresat-o pe concubină. Și-a exprimat regretele de mai multe ori, mai ales că cei doi au și doi copii minori împreună. Am vorbit cu victima care a precizat că a mai fost agresată de-a lungul timpului, dar niciodată atât de grav. Se pare că suspectul când are accese de furie o agresează pe concubină. Nu sunt indicii că și-ar fi agresat copiii”, a mai spus procurorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here