Partidul Social Democrat demonstrează încă odată că își bate joc de români. Deși doar 3 parlamentari social-democrați au votat pentru amendamentul inițiat de liberalul Robert Sighiartău privind dublarea alocațiilor copiilor, aceștia susțin că de fapt ei ar fi obținut această majorare.
Plenul comun al Parlamentului a aprobat amendamentul PNL la proiectul de buget pe 2019 care prevede majorarea alocaţiilor copiilor de la 1 martie 2019. Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare. Au fost 123 de voturi pentru si 119 impotriva la amendamentul initiat de liberalul Robert Sighiartau.
Vizibil iritat de reușita colegilor din opoziție, președintele PSD Liviu Dragnea precizând de la tribuna Parlamentului că sursa de finanțare precizată de liberalii nu este sustenabilă. Liderul PSD a adăugat că majorarea alocației pentru copii poate fi făcut doar prin mărirea deficitului bugetar.
„Pentru a face ca amendamentul discutat mai devreme în legătură cu majorarea sumei pentru asistenţă socială, pentru a-l face aplicabil – acest amendament demagogic, care nu poate fi pus în practică, pentru simplul motiv că sursa de finanţare indicată este excedentul bugetului asigurărilor sociale de stat – oricine are minime cunoştinţe ştie că sumele din bugetele asigurărilor sociale de stat nu pot fi folosite pentru cheltuieli ale bugetului de stat, or, alocaţiile reprezintă cheltuială de la bugetul de stat – în consecinţă, amendamentul rămâne acelaşi (…), sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului bugetului de stat de la 36.156,8 milioane lei la 38.287,33 milioane lei, astfel deficitul bugetului general consolidat estimat devine 2,76% din PIB, urmând a se face corelările necesare în textul legii bugetului de stat. După ce legea bugetului de sat va intra în vigoare, va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită OUG pentru a modifica legea alocaţiilor de stat, pentru a se putea într-adevăr mări alocaţiile de stat şi să le primească copii”, a spus Dragnea.