Minerii, umiliți din nou. Au rămas fără transport la locurile de muncă

0
699

Continuă bătaia de joc la adresa minerilor. O mare parte dintre angajații Complexului Energetic Oltenia nu mai au cu ce să se deplaseze la serviciu. Contractele cu societățile care asigurau transportul acestora de la sediul unităților la locul unde își desfășoară activitatea, s-au încheiat. Astfel, ortacii sunt nevoiți să meargă mai mulți kilometri pe jos pentru a ajunge la locul de muncă. Una dintre carierele aflate în această situație este Cariera Roșia.

„După data de 15 aprilie nu mai există contract între partea minieră din companie și prestatorii de servicii, care făceau transportul salariaților de la sediul social la locul de muncă. Sunt două situații: una în care de comun acord cei de la fiecare carieră s-au înțeles cu unii prestatori, care efectuează acest serviciu în continuare fără să aibă contract, și sunt situații în care unii colegi merg pe jos la locurile de muncă. Toate carierele sunt afectate“, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie.

Problema ar putea să persiste mult timp de acum înainte, dat fiind faptul că reprezentanții firmelor de transport cer tarife duble pentru a-i transporta pe angajații CEO la locul de muncă.

„ Din ce m-am informat de la unii salariați ai prestatorilor, de la 1 martie le-ar fi crescut salariul minim brut la 3.000 de lei. Prestatorii spun că această creștere de salariu duce și la motivarea cererii lor de a mări tariful orar la aceste servicii. Am înțeles de la unii colegi de la Divizia Minieră că s-a venit cu o solicitare de dublarea a tarifului, ceea ce nu se poate, pentru că și această companie trecere prin momente delicate“, a mai spus Dumitru Pârvulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here