România, furată din temelii. Ies la iveală mizeriile făcute de PSD

0
219

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a prezentat, joi dimineață, noi cifre pe tema situației la zi a finanțelor României, după trei ani și jumătate de guvernare PSD-ALDE. Estimările ministerului pentru deficitul bugetar la finalul anului sunt de ”peste 4% din PIB”, cu mult peste ținta de 2,76% din legea bugetului.

„Vom vorbi despre situaţia reală din economie şi am avut o săptămână în care am stat şi m-am uitat să văd care este de fapt situaţia datelor reale. Ca o primă concluzie, cam tot ce am găsit aici a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele. Mai mult, am aflat că situaţia reală nu era cunoscută şi anticipată nici de partenerii noştri internaţionali. Deci informaţiile care circulau nu erau cele reale. Concluzia este că România în ultimii trei ani de zile … PSD, Teodorovici… economia Românei a fost condusă după două bugete. Şi o spun foarte responsabil, a fost un buget, cel prezentat în Parlament, cel care nu a fost asumat nici de premier şi nici de ministrul Finanţelor Publice. Dar a existat un al doilea buget, care avea de fapt toate informaţiile reale, un buget folosit pentru finanţarea baronilor locali”, a declarat Cîţu.

Şeful Finanţelor a subliniat că este exact metoda folosită de Al Capone de a avea două registre: un registru pentru Fisc şi un registru pentru el.

„Aşa este situaţia şi aici, astăzi. Apar două întrebări aici: ce facem cu acest jaf şi cum împărţim? Pentru că rămânem cu toţii cu întrebarea dacă cei nevinovaţi, cei care nu au participat la acest jaf, trebuie şi ei să plătească, sau plătesc doar cei care au beneficiat de pe urma acestui jaf din banii publici? Asta este o întrebare la care trebuie să răspundem cu toţii. Eu vă voi ajuta sesizând organele competente. Ştiţi foarte bine că în aceşti 3 ani de zile PSD a promovat o serie de măsuri economice, şi la fiecare măsură economică promovată va curge lapte şi miere. Dar nu a fost aşa şi eu sunt azi aici pentru a vă arăta că situaţia este mult mai gravă. O altă concluzie care reiese din această analiză este că totul a fost premeditat. Tot ce s-a întâmplat în aceşti 3 ani de zile a fost premeditat. Pe de o parte aveam câteva indicii, prin faptul că îşi dădeau tot felul de derogări de la legea responsabilităţii fiscale şi aşa mai departe. Astăzi avem indicii uitându-ne le evoluţia, sau la cum au fost folosiţi banii în buget”, a precizat Cîţu, citat de Epoch Times România.

Potrivit şefului Finanţelor, un lucru foarte grav este că în ultimii trei ani de zile au fost afectate fundamentele economiei româneşti.

Cîțu a exclus posibilitatea unui împrumut de la FMI sau pe ce a cheltuirii banilor din bufferul de urgență.

Sursa:ziaristii.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here