Hidroelectrica vrea să renunțe la investițiile de pe Jiu. Proiectul a fost realizat în proporție de 60%

0
348

Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, vrea să abandoneze lucrările începute privind amenajarea hidroenergetică a râului Jiu, pe sectorul Valea Sadului-Vădeni.

”Aprobarea abandonării lucrărilor realizate pentru obiectivul de investiţii ‘Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Valea Sadului-Vădeni’, cu toate costurile şi implicaţiile rezultate din documentaţia de abandon care se va elabora în acest sens conform prevederile legale în vigoare, în vederea închiderii titlului de investiţii”, se arată în convocatorul publicat pe site-ul companiei.

Contactat de News.ro, directorul general al companiei, Bogdan Badea, a declarat că investiţia nu este una rentabilă, fiind începută în urmă cu mai mulţi ani.

”Este vorba de amenajări în care s-au băgat foarte mulţi bani de-a lungul timpului, dar investiţia nu este rentabilă. Proiectul presupunea construcţia a două centrale şi două baraje, în Valea Sadului şi Curtişoara, dar nu au fost finalizate”, a declarat Bogdan Badea pentru News.ro.

Barajul trebuia să se întindă pe o suprafaţă de 1.400 de hectare şi să cuprindă 353 de milioane de metri cubi de apă. Lacul urma să se întindă pe teritoriul a două localităţi, Schela şi Bumbeşti-Jiu. În anul 1988 a început organizarea de şantier, iar în 1989 au demarat lucrările, iar  termenul de finalizare a barajului era de patru ani şi jumătate,   Mai multe familii din satul Sâmbotin, comuna Schela, au fost expropriate din gospodării, pentru construcţia barajului „Valea Sadului“.

Subiectul va fi supus aprobării în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 12 martie.

Hidroelectrica furnizează circa 30% din producţia totală a ţării. În 2018, compania a înregistrat un profit net de 1,93 miliarde lei raportat la o cifră de afaceri de 4,26 miliarde lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here