Întreaga Italie, în carantină din cauza coronavirusului. Sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani

0
170

Toată Italia devine zonă protejată, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.

Sunt cele mai dure măsuri luate în Peninsulă în ultimii 80 de ani. Aproape toate activităţile publice au fost interzise, în timp ce conducerea a zeci de penitenciare se confruntă cu revolte. Deplasările vor fi interzise, cu excepția unor „motive de muncă importante” sau „probleme grave familiale sau sanitare”, a anunțat Conte, într-o conferință.

Măsurile intră în vigoare mâine dimineață, a spus Conte, care a explicat că „nu mai e timp” pentru a combate efectele răspândirii coronavirusului și că e nevoie de „măsuri stringente, imediate”.

Competițiile sportive au fost deja anulate. Vor fi interzise nunțile, înmormântările și orice manifestări cu multe persoane.  Numărul total deceselor a depășit 460, iar cel al îmbolnăvirilor, 9.100, de la izbucnirea epidemiei în Italia.

Sursa: Digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here