Pieton sub influența alcoolului, acroșat de o mașină la Baia de Fier

0
158

Poliţişti din cadrul  Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi ieri, prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Baia de Fier a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat, de 38 de ani,  din comuna  Baia de Fier, ar fi traversat intersecția dintre DJ 665 și DJ 675 C, printr-un loc nepermis, moment în care a fost acroșat cu oglinda dreaptă a unui autoturism, condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Baia de Fier.

În urma evenimentului rutier a rezultat accidentarea ușoară a pietonului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here