Își dau mâna ”valorile”? PSD, Pro România și ALDE, tot mai aproape de o alianță electorală

0
23

PSD, ALDE şi ProRomânia sunt tot mai aproape de a forma o alianţă electorală. Liderul PSD Bucureşti şi preşedintele interimar al partidului, Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu, au admis această variantă, însă condiţia celui din urmă pentru Pro România este ca Victor Ponta să nu mai atace partidul care ”l-a făcut premier şi i-a oferit posibilitatea de a candida la prezidenţiale”.

„Am avut înainte de pandemie câteva întâlniri legate perspectiva încheierii unor alianţe politice şi / sau electorale. S-au desprins câteva idei, şi anume o posibilă colaborare atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. Avem puncte comune. Sunt, fireşte, şi câteva subiecte care ne despart, unul mai stringent. Într-adevăr, pandemia a oprit aceste discuţii. Nu le-aş spune negocieri, pentru că uneori cuvântul negociere poartă în sine şi o notă peiorativă. Pare că eşti, cumva, în situaţia în care ce dai, ce primeşti. Repet, poate fi interpretat ca un sentiment care în sine nu este foarte plăcut”, a declarat duminică seara Gabriela Firea la B1 TV.

La rândul său, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că susţine o alianţă cu partidele conduse de Victor Ponta, şi Călin Popescu Tăriceanu, însă o decizie în acest sens trebuie luată de către partid.

„Categoric. E important ca noi să nu ne îndepărtăm de agenda cetăţeanului, pentru că lumea este înspăimântată de criza economică mai mult decât de pandemie”, a precizat liderul PSD, într-o intervenţie la Antena 3.

De asemenea, Ciolacu a subliniat că o eventuală preluare a guvernării de către PSD în alianţă cu formaţiunile lui Ponta şi Tăriceanu trebuie să fie însoţită de un program clar de guvernare centrat pe măsurile de relansare a economiei după pandemie.

sursa: monitorulpartidelor.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here