Locuința unui polițist din cadrul Biroului Rutier Dorohoi a fost incendiată de o mână criminală, în noaptea de vineri spre sâmbătă (n.r. – 24 spre 25 iulie a.c.). Incendiul a fost provocat în timp ce polițistul participa la botezul propriului copil.
În urma unui apel pe 112, la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, care au reușit să stingă focul, însă echipajele de intervenție au revenit și în cursul dimineții de sâmbătă, întrucât exista riscul ca flăcările să reizbucnească. În urma incendiului, casa a fost distrusă, iar lucrurile din interior au ars, pagubele fiind considerabile.
Ceea ce vedeti in imagini este casa incendiată ce aparține unui polițist din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, care acum plătește consecințele faptului că și-a făcut datoria.Este uluitor faptul că deși a semnalat conducerii IPJ Botoșani faptul că a fost amenințat de un individ certat cu legea și care a încercat chiar să-l accidenteze cu autoturismul, nu au fost dispuse măsuri pentru a-i fi asigurată protecția.
Publicată de Sindicatul Europol pe Luni, 27 iulie 2020
Nu este pentru prima dată când polițistul este ținta unor răzbunări. În urmă cu aproximativ un an, când locuința acestuia se afla în construcție, persoane necunoscute i-au distrus zidurile. Cazul se află în atenția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean, iar cercetările sunt efectuate de polițiștii de la Investigații Criminale, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere.
Anul acesta, mai mulți polițiști au fost ținta răufăcătorilor.
În luna mai a acestui an, mașina personală a unui polițist de frontieră de la Rădăuți (jud. Suceava) a fost incendiată. Autoturismul era parcată în curtea casei polițistului, situată foarte aproape de sediul Poliției de Frontieră Rădăuți. Polițistul vizat, Cristian Bostă, activase o perioadă și în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, de unde s-a transferat la Suceava. În vara anului trecut, el a primit emblema de onoare a MAI pentru activitatea desfășurată pe linia combaterii contrabandei și nu este exclus ca incendierea să fi fost pusă la cale de cei implicați în contrabanda cu țigări.
În aprilie a.c., un alt autoturism BMW al unui polițist de la Vatra Moldoviței (jud. Suceava) a fost incendiat în apropiere locuinței de serviciu a acestuia. În acest caz, acțiunea pare a fi legată de urmărirea unor braconieri de către respectivul polițist.
Sursa foto, video: Sindicatul Europol