Prezența va face diferența! Mergi la vot și nu îi lăsa pe alții să decidă pentru tine

0
177

Votul are puterea de a pune oameni în fruntea statelor, de a-i pune la pământ, de a influența jocul politic internațional și de a schimba cursul istoriei. Votul preschimbă numărul în voință. Este metamorfoza orientării conștiente a omului spre realizarea unor scopuri și idealuri și efortul constant depus în această direcție. Dar mai mult de atât, ce înseamnă votul?

Fie că vorbim de cel pentru parlament, președinte, reprezentant de an sau șef de scară de bloc, votul are o semnificație mult mai profundă decât simpla nuanță politică. Votul, deși vine de cele mai multe ori sub forma unei ștampile și unui număr, care cu cât este mai mare cu atât capătă și mai multă putere, adevărata lui valoare trebuie căutată în sens invers. Într-adevăr, „Unde-s mulți puterea crește”, dar acei „mulți” sunt „puțini” adunați la un loc. Iar acei „puțini” sunt indivizi ce orbitează în jurul unei idei. Votul, pentru fiecare dintre noi, fără excepție, este expresia vie a umanității. Libertate, liber arbitru, alegere, responsabilitate. Este mai mult decât un drept pe care-l avem din fașă, însă pentru care generații consecutive au plătit cel mai mare preț. Este o responsabilitate pe care o avem față de ei și, mai ales, față de noi. Fiindcă nu suntem mașinării programate să urmeze niște comenzi, fiindcă nu trăim în afara bulei sociale, fiindcă avem datoria față de propria persoană de a alege și de a ne asuma ceea ce am ales.

Astfel, nu există diferențe de fond între a vota șeful clasei a V-a, a vota reprezentantul în Consiliul Facultății, a vota parlamentarii sau a vota șeful statului. Votul e vot! Diferența se află în rezultat, însă importanța actului în sine este mereu aceeași, dat fiind faptul că, prin acest mijloc, este exprimată individualitatea. UNU devine MULȚI, dar rămâne UNU. Oamenii sunt liberi. Libertatea presupune alegere. Alegerea implică responsabilitate. Iar expresia practică a responsabilității este votul.

În timp ce se vorbește despre alegerea unora de a nu se prezenta la vot din diferite motive, printre care și lipsa unei opțiuni fiabile de candidat, este necesar a ne aminti că românii nu au avut parte dintotdeauna de acest drept și că în trecut a reprezentat piatra de temelie a construirii societății de astăzi.

Totul a început după instaurarea lui Alexandru Ioan Cuza, care a organizat în 1864 un plebiscit pentru a introduce o nouă lege electorală. Aceasta era menită să ridice gradul de reprezentare în Parlamentul României a diferitelor categorii sociale, în forul legislativ, dar și un proiect prin care se dorea înființarea celei de-a doua Cameră a Parlamentului – Camera Deputaților. Însă, cel care avea să aleagă parlamentarii nu erau oamenii, ci însuși A.I.Cuza, iar cetățenii nu au avut niciun cuvânt de spus. Astfel, în componența noului corp legislativ, instaurat în 6 decembrie 1864, se regăseau 64 de membri numiți de către domn și 9 membri de drept: cei doi mitropoliți, episcopii eparhiilor, primul președinte al Curții de Casație și cel mai vechi general în activitate.

Cu toate acestea, s-au făcut încă de pe atunci, pași mici înspre integrarea în România a votului universal. Primele alegeri pentru așa numita Adunare a Deputaților, pe baza noii legi electorale vor avea loc abia după abdicarea lui Cuza, în 1866. În primă instanță, dreptul de vot a fost direct legat de un cens, adică de recensământul cetățenilor și al averii lor, iar corpul electoral era împărțit împărțit în colegii, după avere și proprietăți.

Astfel, în cazul alegerilor pentru Adunarea Deputaților, alegătorii au fost împărțiți în patru colegii, în funcție de venit. Din prima categorie făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 galbeni, din al doilea cei care dețineau între100 și 300 de galbeni, iar din al treilea cei care plăteau o cotizație de80 de lei, iar din cel de-al patrulea colegiu – cei care plăteau un impozit cât de mic statului. Pentru că cei care aveau acces la vot erau în general oamenii înstăriți, cu avere destul de mare sau micii antreprenori care-și puteau plăti dările către stat pentru a căpăta un asemenea drept, campaniile electorale se desfășurau exclusiv în orașe. Totodată, pentru că și unii țărani sau moșieri, care făceau parte din colegiul al III-lea, erau trimiși în teritoriu delegați care transmiteau mai departe voturile.

Un singur candidat pentru o funcție în stat putea să se întâlnească în mod direct cu toți alegătorii arondați circumscripției sale, care nu se ridicau decât la câteva sute. În plus, rezultatul votului nu lua prin surprindere pe nimeni, fiind deja știut, deoarece, de fiecare dată, guvernul avea privilegiul de a face alegerile, automat acesta ieșind câștigător. Acest sistem de vot a fost păstrat până la alegerile din 1919, când a fost introdus votul universal.  Astfel, pe data de 2 octombrie 1919, la doar zece luni de la înfăptuirea istorică a Unirii de la 1 decembrie 1918, regele Ferdinand a semnat un decret de convocare a alegerilor pentru Adunarea Deputaților și a Senatului, la care aveau să participe toți locuitorii Vechiului Regat al României, ai Basarabiei, ai Bucovinei și ai Transilvaniei.

Votul reprezintă singurul ”cartuș” de care beneficiază cetățeanul o dată la 4 ani  în cazul alegerilor locale și parlamentare, și o dată la 5 ani în cazul alegerilor prezidențiale și europarlamentare. Dacă anul trecut ne-am ales europarlamentarii și președintele țării, anul acesta avem în fața noastră alegerile parlamentare și pe cele locale. Așadar, cheia schimbării este în mâinile tale! Fă-ți vocea auzită pe 27 septembrie și pe 6 decembrie 2020! O voce=un vot! Un vot=un pas înainte! Votează schimbarea pe care vrei să o vezi la tine în localitate și în țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here