Un taximetrist de 41 de ani din Târgu-Jiu a fost găsit spânzurat, luni după-amiaza, de o salcie, pe un teren viran din Ursați. Înainte de a-și pune ștreangul, bărbatul a trimis localizarea unui prieten.
“La data de 26 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a fost găsită spânzurată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat cadavrul unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, găsit spânzurat cu o frânghie de un braț al unui arbore de esență salcie, pe un teren viran situat pe strada Ursați, din municipiul Târgu-Jiu. S-a efectuat cercetarea la faţa locului, iar în urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţe pe cap, trunchi sau membre. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj.
Arthur Bivolaru avea doi copii care acum au rămas fără tată. Bărbatul avea pasiuni extreme. El a atras atenția în 2016, când s-a urcat pe turnul CET din Târgu Jiu, unde s-a filmat la aproape 300 metri înălțime.