Protest la Târgu Jiu, pentru 7 copii, luați de la părinți de statul german, pe motiv că aceștia sunt prea religioși

0
39

Un tânăr ce reprezintă Alianța Familiilor din România, Bogdan Buțu, a pichetat, astăzi,  Prefectura de la Târgu Jiu, pentru a aveni în sprijinul familiei de români, care încearcă să-și recupereze copiii, luați de autoritățile din Germania, pe motiv că părinții sunt prea religioși și nu se poartă frumos cu cei mici.

“În aprilie 2021, Protecția Copilului din Germania a luat abuziv copiii, considerăm noi, și de-atunci nu i-au mai returnat părinților. Sunt uneori lăsați să se vadă, dar sunt obligați, printr-o hotărâre, să vorbească în germană, ori ei nici nu sunt buni vorbitori de germană. Noi vom picheta, până când copiii se vor întoarce acasă”, a declarat Bogdan Buțu, protestatarul de la Târgu Jiu.

Familia este susținută de ONG-uri, care protestează pentru a atrage atenția asupra acestei probleme. Astfel de acțiuni au avut loc în mai multe orașe, dar și în fața Ambasadei Germaniei la București. Soții Furdui au rămas fără cei șapte copii, cu vârste între un an și jumătate și 16 ani, în luna aprilie, când reprezentanții protecției copilului din Germania au mers și i-au preluat de acasă. De atunci, nu au reușit să-i readucă în familie. Mai mult, părinții și cei care îi susțin în demersurile de recuperare a minorilor, acuză faptul că, ori de câte ori merg să-i vadă pe micuți, nu sunt lăsați să vorbească limba română, cerându-li-se să comunice în germană cu copiii, deși nu stăpânesc această limbă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here