Accident cu victime la Văgiulești. Șoferul unui tractor și un pasager, de urgență la spital

0
9429

În seara zilei de 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Văgiuleşti, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reișit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea  un atelaj agricol, pe D.C. 81Văgiuleşti, a pierdut controlul direcției de mers şi a intrat într-un şanţ.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și un bărbat, de 38 de ani, din comuna Văgiuleşti, pasager în autovehicul, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, respectiv pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere, iar atelajul agricol nu figurează înmatriculat ori înregistrat în circulație.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de o persoană care se află sub influența alcoolului și nu posedă permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here