Târgujienii vor mai circula mult și bine cu troleibuzele devenite sicrie pe patru roți. PSD-iștii au pus bețe în roate și acestui proiect. Deși patru mari companii din Polonia, China, România și Ucraina au depus oferte la licitația pentru achiziționarea a 40 de troleibuze pentru orașele Ploiești și Târgu-Jiu, bugetul total fiind de peste 18 milioane de euro, Ministerul Dezvoltării a amânat, până în ianuarie 2020, desemnarea unui câștigător. Primarul Marcel Romanescu e foc și pară după aflarea acestei vești și acuză că amânarea a fost făcută în mod intenționat pentru ca municipiul pe care-l conduce să nu poată beneficia de aceste troleibuze.
”Această licitaţie s-a amânat pentru că erau prinse doar două autorităţi publice locale, Târgu Jiu şi Ploieşti, unde sunt primari PNL şi celor de la Ministerul Dezvoltării le-a fost teamă că s-ar putea să livreze aceste trolee celor două unităţi din cadrul autorităţilor publice locale. De aceea au amânat. Şi chestia asta ni se întâmplă de doi ani şi jumătate. Este inadmisibil ca în luna iunie 2019, repet luna iunie 2019, să se declanşeze procedura de licitaţie, ofertele să fie depuse în luna iulie, iar din luna iulie şi până în prezent să nu avem un verdict. Este clar că a fost tratată doar politic această licitaţie, pentru că e adevărat, în condiţiile în care începeau să livreze cele 20 de trolee la Târgu Jiu, oamenii îşi dădeau seama de ceea ce ne dorim să facem şi ce îmi doresc să fac în municipiul Târgu Jiu. (…) Ei au amânat tocmai data în care se va anunţa câştigătorul licitaţiei. Aceasta este problema. Niciun constructor nu are pe stoc 20 de trolee electrice de dimensiunea specificată în caietul de sarcini. Deci s-a amânat intenţionat pentru ca Târgu Jiul să nu poată beneficia de acele trolee. Ăsta este tratamentul de care a beneficiat Târgu-Jiul din partea reprezentanților PSD: amânări permanente și blocaje pentru fondurile europene” , a declarat Romanescu la Radio Infinit.





































