Florin Cîțu: Klaus Iohannis i-a băgat în depresie pe cei de la PSD. A obținut 80 de miliarde de euro pentru România, la Bruxelles

0
27

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, l-a felicitat pe Klaus Iohannis, după ce președintele a obținut, în urma unor negocieri la Bruxelles, suma de 80 de miliarde de euro pentru România. Șeful statului a precizat că banii vor fi folosiți pentru proiecte europene, indicând construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi reconstrucţia economică.

“După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică”, a declarat Iohannis, la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European.

Şeful statului a adăugat că pentru punerea în practică a planului pentru bugetul comunitar multianual 2021 – 2027, Guvernul Orban lucrează de la începutul anului. “În cel mai scurt timp, va fi finalizat, pentru a fi pregătiţi să începem implementarea, iar, pe de altă parte, lucrăm de o vreme bună deja la planul naţional de relansare, care va fi prezentat Comisiei Europene, pentru a primi fondurile pentru relansarea economică”, a spus Iohannis.

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, consideră că reușita președintelui îi bagă în depresie pe cei de la PSD.

”PSD în depresie!

Succes al lui Președintelui României la Bruxelles. Suma RECORD negociată pentru România.

Marcel Ciolacu și gașca lui să ia notițe. Acesta este un lucru bine făcut.

Oamenii lui Dragnea, acum ai lui Ciolacu, se duceau la Bruxelles să scoată de pe lista neagra a UE tot felul de off-shore-uri (cât a primit PSD pentru această acțiune și unde sunt banii? ) sau să vândă câteva sticle de palincă.

Astăzi Președintele României a negociat co suma impresionanta pentru România- 80 de miliarde de euro.

Felicitări domnule Președinte!”, a scris Florin Cîțu, pe pagina sa de socializare.

PSD în depresie!Succes al Președintelui României la Bruxelles. Suma RECORD negociată pentru România. Marcel Ciolacu…

Publicată de Florin Cîţu pe Luni, 20 iulie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here